TOMA ALIMOŞ

           1.Argumentaţi că Toma Alimoş este o baladă populară.
   Toma Alimoş este o baladă populară deoarece o baladă poate fi istorică, fantastică, păstorească , haiducească înglobând o mare varietate de teme şi motive.
    Unele motive prea măresc faptele eroice ale voinicilor care înfruntă, ca şi eroi basmelor, primejdi neaşteptate duşmani înzestraţi cu forţe  supranaturale.
     În baladela haiduceşti eroii luptă mai ales împotriva asupritorilor interni  purtând cu ei dorul de dreptate şi de libertate socială.
      
       2.Faceţi portretul haiducului din baladă în opoziţie cu boierul Manea.
      Nucleul epic al baladei Toma Alimoş aşează pe idea dreptăţi eroul un  Făt-Frumos viteaz şi cu un spirit iscusitor trăieşte în mijlocul naturi; este înţelept prietenos, şi duios are toate calităţile în schib duşmanul său Manea  are toate defectele: este slab, arţăgos, laş şi asasin.
       Autorul popular schiţează apoi eroului un portret fizic şi moral, închizândul prin raportare la semeni săi.
        El este înalt la stat, mare la sfat şi viteaz cum na mai stat adică un a devărat adică un adevărat Făt-frumos curajos şi înţelegerea. După apariţia  personajului adică Manea portretul îi schiţează portretul fizic şi moral.  Autorul populat reţine faptele semnificative că el este  ”stăpânul moşiilor şi  domnul câmpiilor”.
          El este prezent în antiteză cu haiducul Toma prietenul poporului a suprit iar Manea stăpânul moşiilor ”slutul şi urâtul Manea grosul şi  arţăgosul.
          Cei doi se deosebesc aşadar prin felul specific de a reacţiona în anumite împrejurări.

      3. Povestiţi balada precizând momentele subiectului.
          În expoziţiune poetul anonim prezintă cadrul natural în care va ca acţiune şi pe haiducul Toma, principalele motive fiind cel ale solitudini şi al comuniunii cu natura.
           Locul acţiunii se află în tabloul preludiu cu care delrulează balada la confluenţa unei câmpi cu muntele.   
           El se ospătează dar este trist fiind este izolat de oameni, n-are cu cine închina “vinul din burduşel”. Acum este introdus monologul haiducului  prin care se  relevă ideea singurătăţii, firea deschisă, generoasă ş socială a protagonistului se dezvăluie în versurile care urmează din care reiese ideea că ar închina murgului dar n-o poate face căci acela-i “vită mută” şi nu are gură să-i răspundă. Tot în monolog se cuprinde ideea strânsei comuniuni a omului cu natura  TOMA ştiind că brazii şi paltinii ar tot umbri după moarte.
    Este impresionantă această parte în care   frăţiorii haiducului: ulmii, brazii, fagii şi paltinii,. Primind cu recunoştinţă închinarea lui îi răspund sub o formă neaşteptată se pleacă de-i răcoresc fruntea şi-i sărută mâna. Gustul acesta la români expresia “celui mai desăvârşit  respect izvorât din dragoste” el vorbind din armonia ce s-a stabilit între natura falnică şi haiduc. Acţiunea baladei în desfăşurarea ei cunoaşte o gradaţie ascendentă,. astfel că după atmosfera liniştită şi  senină a expresiei urmează o alta furtunoasă care marchează instalarea intrigii. În acel moment apare cel de-al doilea personaj al baladei, boierul MANEA. Apariţia acestuia este marcată de o interogaţie retorică “şi  departe ce-mizărea?”  urmată de repetiţia verbului de mişcare “venea”, în cadrul căreia  interjecţia populară, “măre” are menirea de a exprima suprinderea, uimirea. În felul acesta, este subtil, sugerează starea de tensiune ce  se va crea între cei doi protagonişti sosirea nevoilnică a celui din urmăr semănând cu apariţia  unei forţe  oarbe  a naturii. Schiţându-i apoi portretul fizic  şi moral,  autorul  popular reţine  faptul, semnificativ că  el este “stăpânul moşilor”, bogătaşul de prin porţile acestui ţinut posesor al tuturor bunurilor.
    El este prezent în antiteză cu haiducul Toma prietenul poporului asuprit. Epitetele duble folosite de autor scot în evidenţă trăsăturile de caracterizare negative: Scurtul lor dialog evidenţiază două moduri diferite de a reacţiona: Toma e calm, prietenos şi armonios; Dar NANEA e repezit şi violent.
    Salutul lui Nanea este convenţional cumprinzând operativul”verişcane” ideea de dispreţ, de eronie, de răzvală şi superioriotate dar în acelaşi timp Toma îi răspunde prietenos cu “mulţumescu-ţi frate NANEA !”
    Toma este acuzat de boier că I-a călcat florile, I-a tulburat apele, că i-a dărâmat pădurile, dar toate astea a făcut numai pentru a căuta scandal.
    Stălânit profund de nobilele simţăminte ale omeniri şi prieteniei, Toma nu ia în seamă acuzaţiile nedrepte ale duşmanului nostru boier, ci îmeocând pacea îi întinde plasa, rugândul să bea cu el ce ilustrează ospitalitatea românească dintotdeauna.
    Înclinat mai mult spre prietenie şi înţelegere, decât spre ceartă, Toma Alimoş îi dă plasca haiducească pe jumătate s-o golească”. Dar în acest timp boierul îl loveşte mişeleşte apoi fuge ca un laş.
    O mare forţă de sugestie, între procedeele stilistice, capătă acum enterogasţia şi exclamaţia istorică. Ele scot în relief necurdeodanţa dintre vorba şi faptele boieruluihapsân; stimulând că acceptă oferta lui Toma.
    Stăpânul moşilor se întinde la stânga “să ia plasca să bea” iar cu dreapta îl înjunghie mortal. Nota de compasiune pentru soarta haiducului se împlineşte cu cea de condamnare a laşului asasin în sintagmă iar cu dreapta ce-mi făcea ?Iar dubla repetiţie a verbului “a fugi “ sublinează nu numai viteza uluitoare cu care boierul fuge de răspunderea sa, ci şi frica cu care e cuprins şi laşitatea sa-ca trăsături dominate de caracter.
     Desfăşurarea acţiuni era marcată de diminutivul”foicică” plasat în versul !Foicică de rogoz”. Această expresie împreună cu “foicica fagului”este foarte des întâlnită în baladele şi cântecele populare româneşti.
      Noul episod se introduce prin repetarea formulei iniţiale, construită de numele eroului şi din epitetele ornomentale fizice, care îl însoţesc pe aceste pretutindeni ca o umbră. Toma stăpân pe sine, îşi adună ultimile puteri ca să o poată pedepsi cum se cuvine cel care l-a luat mişeleşte.
    Monologul lui Toma din această parte a baladei dezvăluie despreţurile haiducului faţă de cel care refuză lupta dreaptă şi se sustrage răspunderi.
      Apoi voinicul cu ochi negri stă de vorbă cu murgul său rugându-l să galopeze mai repede în acest moment de cumpănă, să-l ajungă pe ticălosul boier, ca să-l poată pedepsi aşa cum se cere dreptarea. În acest fel de procedee stilistice întâlnite până acum acumulează şi personificarea; mirgul devenind o fiinţă fantastică.
    Murgul îl sprijină pe haiduc, zburând, ca vântu şi ca gândul; la rugămintea acestuia.
      Mai întâi prezenţa lui, şi a naraţiuni prin intermediul căruia se transmite ideea de precipitare a acţiunii: urmând apoi folosirea de către poetul popular, a unui foarte fugestiv diminutiv, prezent în cadrul unui repartiţii prin care se sugerează magistral turnutul sufletesc al eroului. Cuvântul incrimator “fiară rea”, aşezat după dublul vocativ “MANEA,MANEA”, ca o opoziţie, tot o metaforă foarte expresivă, o îmbogăteşte pe ce-a dintâi, cu o nuanţă în plus: cu ideea de ferocitate, de dezumanizare totală a fugarului. Iar fiarele trebuie stârpite. Folosind ca procede artistice repetiţia şi o sugestivă comparaţie autorul popular obţine o imagine vizuală foarte plastică.
    Punctul culminant al baladei este marcat de momentul următor, când eroul ucide bărbăteşte pe laşul asasin. Starea cu care îl loveşte Toma pe boier , ca şi energia de care-i cuprins atunci când trebuie să-şi facă dreptate, nu exprimă doar dorinţa întineietoare a unui om ci a tuturor.
      Haiducul este jelit nu numai de codru-frate şi prieten, ci şi de murgul, celălalt tovarăş al său nedespărţiţi la bine şi la rău. Prin toate aceste fapte, balada Toma Alimoş vorbeşte despre comuniunea permanentă în viaţa şi moartea dintre om şi natură, motivul cel mai vechi al literaturi noastre populare.